Tabara de literatura

Peste 30 de copii din Piatra-Neamţ şi Târgu-Neamţ, din clasele VI-VIII, au participat de curând la tabăra de literatură “Lizuca”. Gândită sub forma unui joc, activitatea, desfăşurată pe parcursul unei săptămâni la Targu-Neamţ, i-a ajutat pe elevi să îndragească mai mult literatura.

Scopul principal al taberei a fost aprofundarea materiei, făcându-se astfel o pregătire pentru anul şcolar viitor. Cursurile au fost predate în regim de voluntariat de către profesori de la Colegiul Naţional “Calistrat Hogaş”.

“Nu este o tabără a elevilor care au făcut performanţă în domeniul literaturii, ci una în care aceştia aprofundează materia pentru viitorul an şcolar. Copiii s-au simţit foarte bine iar nouă, cadrelor didactice, ne-a facut placere să fim părtaşi la un lucru pozitiv într-un noian de lucruri negative. A fost un eveniment de normalitate. Principiul de organizare a taberei a fost strategia prin joc” a declarat prof. Cristina Neculăeş, coordonatorul taberei.

Din programul taberei nu au lipsit excursiile şi vizitarea obiectivelor turistice din zonă.

La sfârşitul cursurilor elevii au fost răsplătiţi cu premii ce au constat în carţi, audio-bookuri şi diplome.

sursa: realitateamedia.ro

Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.